Înotătorul american Michael Phelps, cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, cu 22 de medalii, dintre care 18 de aur, a fost arestat în noaptea de luni spre marți, după ce a condus sub influența alcoolului.
Conform CNN, Michael Phelps, 29 de ani, a fost oprit de poliție în Baltimore deoarece circula cu peste 135 de kilometri pe oră. Polițistii au constatat că sportivul se ține cu greu pe picioare iar în urma testării cu etilotestul s-a dovedit că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost reținut de poliție, iar după ce i s-au adus la cunoștință acuzațiile și i s-au luat declarații, a fost eliberat.
Nu este pentru prima oară când Phelps are probleme cu legea. În anul 2004, sportivul a fost prins băut la volan și condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare.
În anul 2009 a fost surprins în timp ce consuma substanțe halucinogene la o petrecere. După acest incident a fost suspendat timp de trei luni din orice competiție sportivă, iar unul dintre sponsori a renunțat la contractul cu el.
Phelps a ales să se retragă după ediția din 2012 a Jocurilor Olimpice de la Londra, acolo unde a câștigat doar patru medalii de aur, față de Beijing 2008, unde a urcat pe prima treaptă a podiumului de opt ori.
Mașina lui Michael Phelps a rămas parcată în locul în care campionul olimpic a fost arestat și a fost ridicată abia câteva ore mai târziu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER